Înainte să-ți spun ce este GYROKINESIS®, încep cu povestea mea. A început acum 13 ani, când am luat primele lecții de GYROTONIC®. Fiica mea, elevă la o școală de balet, avea dureri foarte mari din cauza unei scolioze mai vechi. Iar kinetoterapia părea să îi agraveze situația. O prietenă i-a sugerat să încerce o metodă numită GYROTONIC®. Eram amândouă disperate, așa că am decis să încercăm, fără să ne documentăm prea mult înainte.
S-a întors la școală simțindu-se mult mai bine, așa că am decis să încerc și eu. Mi-a plăcut atât de mult, încât mi-am dorit să promovez acest tip de mișcare. Și să mă asociez cu antrenorul din România. Această poveste a fost tare scurtă.
Cum am ajuns la formarea GYROKINESIS®
În 2020 am descoperit-o online pe Claudia Tudose, care este Mastertrainer și cu care am început să discut. Poate și această poveste s-ar fi terminat aici. Dar fostul meu coleg de curs BASI, Bogdan, a avut ideea, la puțin timp, să o aducă în România pentru un prim curs de instructor.
A durat aproape 2 ani trainingul, cu mai multe vizite ale Claudiei în România. Cursul și testul final l-am avut în Italia în 2022.
Ce este GYROKINESIS®?
Dacă veți căuta pe internet acest termen, veți afla că GYROKINESIS® este o metodă de antrenament. Este bazată pe o combinație de dans, înot, Tai Chi, gimnastică și yoga. Ea ajută mintea, corpul și respirația să se miște într-un flux de energie. Juliu Horvath, fost balerin la Opera Română din Timișoara, a creat acest sistem în anii 1980 pentru a-și recupera leziunile suferite de-a lungul carierei. Continuă să îl dezvolte până în prezent.
Astăzi, GYROKINESIS® este una dintre metodele prin care lucrez la studio M.Therapy.
Ce am descoperit în timp
Dar povestea mea cu această metodă nu este, de fapt, despre o certificare, un curs sau o nouă formă de mișcare.
Este despre ceea ce am descoperit în timp: corpul știe multe lucruri înainte ca noi să le putem pune în cuvinte.
Știe când îl forțăm, când respirăm prea puțin, când îl ținem într-o poziție greșită ani de zile, când avem nevoie să încetinim.
Trebuie doar să învățăm să-l ascultăm.
Asta încerc să le învăț și pe femeile cu care lucrez. Să își observe corpul, să îi recunoască mesajele și să își construiască din nou o relație cu el.
Pentru că, până la urmă, corpul este casa în care vom locui toată viața.
Și poate că cel mai important lucru pe care îl putem face pentru el este să ne întoarcem, din când în când, acasă.





